tag:blogger.com,1999:blog-23115936103770565562024-03-13T11:14:15.854-07:00Şi regii mănâncă...Unknownnoreply@blogger.comBlogger14125tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-44461048889653467882013-04-02T01:46:00.001-07:002013-04-02T01:46:12.579-07:00Apel umanitar!<a href="http://3.bp.blogspot.com/-ovAMSP7_100/UVqWlABuF6I/AAAAAAAABg8/vkVfHnrogPk/s1600/Apel+Umanitar+1.jpg" imageanchor="1" ><img border="0" src="http://3.bp.blogspot.com/-ovAMSP7_100/UVqWlABuF6I/AAAAAAAABg8/vkVfHnrogPk/s320/Apel+Umanitar+1.jpg" /></a>
Părinţii au aşteptat mulţi ani să le vină pe lume un fiu. Minunea s-a produs, în toamna anului 2010.
L-au botezat Mihnea-Dan.
La început, era un puşti precum ceilalţi, zâmbind prietenos, ca într-o reclamă de pampers. Liniştit. Poate mult prea liniştit. Văzându-l crescând alături de verişoara lui, doar cu trei luni mai mare, părinţii au putut observa primele semne ale unui autism sever. Pe măsură ce timpul trecea, lumea din jur îi devenea străina. Nu vorbea, nu socializa, se închidea în universul lui.
Medicii au confirmat diagnosticul bolii când Mihnea a împlinit 2 ani şi 4 luni. Avea, deja, întârziere în vorbire, comunicare şi înţelegere. Autismul este o boală care are şanse de vindecare doar în 47% dintre cazuri, dar medicii i-au încurajat pe părinţi: în cazul lui, acţionând rapid, cu un tratament intensiv, sunt 90% şanse ca el să fie recuperat până la împlinirea vârstei şcolare.
Citeste mai mult despre acest caz <a href="http://albumliterargastronomic.blogspot.ro/2013/04/ajuta-un-copil-autist-sa-zambeasca.html">aici</a>, <a href="http://vacantierul.ro/apel-umanitar-ajuta-un-copil-autist-sa-zambeasca-ajuta-l-pe-mihnea/">aici</a> si <a href="http://presadeturism.ro/apel-umanitar-mihnea-autism/">aici</a>.
___________
Astazi este Ziua Internationala de Constientizare a Autismului! O donatie cat de mica pentru ajutorarea acestui copil poate fi semnul ca ai constientizat existenta acestei afectiuni care macina copilaria a 6 copii la fiecare 1000 de nou-veniti pe lume in mileniul III! Nu este o boala ereditara! Este o afectiune adusa de alimentatia gresita a parintilor, de mediul nociv in care traiesc, de stresul de fiecare zi. Parintii lui Mihnea sunt perfect sanatosi, cu o inteligenta peste medie. La fel sunt parintii multor copii autisti. Un copil la fiecare 166 de nou nascuti vine pe lume cu aceasta afectiune. Unii sunt depistati la timp, altii, din nefericire, nu... si pe masura ce vor creste se vor inchide in lumea lor. Trebuie sa facem brese in zidul care-i inconjoara si sa le trimitem dragostea noastra.Unknownnoreply@blogger.com1tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-65864843637573843342012-10-04T02:17:00.001-07:002012-10-04T02:17:23.699-07:00Album literar-gastronomic: Care este numele singurei femei din lume care a s...<a href="http://albumliterargastronomic.blogspot.com/2012/10/care-este-numele-singurei-femei-din.html?spref=bl">Album literar-gastronomic: Care este numele singurei femei din lume care a s...</a>: Întrebare de 1.000 de puncte la un concurs de cultură generală: Care este numele singurei femei din lume care a scris o carte de bucate ...Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-84753939926282193082012-10-01T19:29:00.001-07:002012-10-01T19:29:12.626-07:00Album literar-gastronomic: G.B. Shaw, vegetarianul<a href="http://albumliterargastronomic.blogspot.com/2012/10/gb-shaw-vegetarianul.html?spref=bl">Album literar-gastronomic: G.B. Shaw, vegetarianul</a>: La varsta de 25 de ani, scriitorul George Bernard Shaw a devenit vegetarian. El atribuie aceasta schimbare a habitudinilor sale de viata...Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-19971168517110358172012-09-29T02:03:00.001-07:002012-09-29T02:03:50.423-07:00Album literar-gastronomic: Un dineu cu J.F.K., acum 50 de ani<a href="http://albumliterargastronomic.blogspot.com/2012/09/un-dineu-cu-jfk-acum-50-de-ani.html?spref=bl">Album literar-gastronomic: Un dineu cu J.F.K., acum 50 de ani</a>: A rămas celebru pentru acest îndemn: „Nu întreba ce poate face ţara ta pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. Zilele trec...Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-40350650817572474722012-09-28T12:33:00.001-07:002012-09-28T12:33:08.453-07:00Dolly PartonNe-am îndrăgostit de vocea lui Dolly Parton atunci când am auzit-o interpretând „Letter to Heaven”, „Puppy Love”, „Little Blossom” sau, împreună cu Kenny Rogers, „Once Uppon a Christmas”. Dolly s-a dovedit a fi însă mai mult decât „regina muzicii country”, fiind şi o apreciată autoare de… cărţi de bucate. Afla mai mult citind <a href="http://albumliterargastronomic.blogspot.ro/2012/09/bucataria-country-cu-dolly-parton.html">Album literar-gastronomic.</a>Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-27203983303303663422012-08-19T23:05:00.001-07:002012-08-19T23:05:09.516-07:00Paris! Paris!Ce pot eu să spun despre Paris ce nu s-a spus deja? Cântece, poezii, filme, toate preamăresc această citadelă a iubirii, acest oraş al îndrăgostiţilor, veşnic viu, veşnic strălucitor şi veşnic magnet de turişti. Nu am foarte multe informaţii extraordinare să vă dau, nici nu o să descoperiţi acum ceva nemaipomenit despre Paris. Doar vechile clişee: Turnul Eiffel, Notre Dame, Sacré Coeur, Musee d’Orsay, Muzeul Luvru…
Hei, or fi ele clişee, dar se cer văzute şi admirate. Deci misiunea mea este să vă spun ce trebuie să vizitaţi şi cum. Aşa că fiţi atenţi.
Întâi de toate, trebuie să fiţi în Paris pentru a-l vizita. Cu avionul este foarte confortabil, deşi destul de piperat. Dar dacă sunteţi grăbiţi să vizitaţi cât mai mult şi aveţi şI portofelul mai gros, e cea mai bună soluţie. Majoritatea zborurilor internaţionale aterizează pe aeroportul Charles de Gaulle, cel mai mare aeroport al Parisului de altfel. Trebuie însă să ţineţi minte că aeroportul este foarte mare şi destul de aglomerat, aşa că alegeţi un zbor care să vă permită un transfer comod spre un alt mijloc de transport care să vă ducă în oraş. Parisul se află la doar o oră şi jumătate de aeroport. Puteţi lua de aici trenul sau autobuzul. Aveţi grijă cu trenul. Vă trebuie biletul şi ca să urcaţi, dar şi ca să coborâţi din el. Aşa că nu fiţi Goe. De asemenea, nu există o gară centrală în Paris, aşa că asiguraţi-vă că trenul pe care îl luaţi duce la gara situată cel mai aproape de hotelul dumneavoastră.
Apropo de hotel, în Paris veţi găsi tot felul de hoteluri, de la cele foarte ieftine, la cele foarte scumpe. Eu vă recomand să le alegeţi pe cele de 3 sau 4 stele, nu foarte aproape de centru, dar în apropierea unei staţii de metrou. Aşa nu vă va ajunge nici prea scump şi veţi avea şi transportul la îndemână pentru a putea începe să vizitaţi.
Citeste mai mult pe <a href="http://presadeturism.ro/paris-paris/">Presa de turism</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-34353403576675779952012-08-19T08:45:00.003-07:002012-08-19T08:45:22.182-07:00Fotografii surprinzătoare: Furculiţa înfiptă în… apa lacului Leman, la VeveyMontată prima dată în 1995 şi “expulzată” după câteva luni, “reîntoarsă” pe cheiul din Vevey în 2007, cu prilejul expoziţiei “Couverts découverts”, “La Fourchette” a devenit, în sfârşit, oficial, unul dintre simbolurile oraşului.
Englezul Thomas Coryat amintea în 1608, ca pe o curiozitate, obiceiul italienilor de a se servi de furculiţă, notând cu umor că, fiindcă adoptase obiceiul, fusese numit şi el “furcier” (sau “poartă furcă”). După patru secole, “Furculiţa din Vevey” a avut nevoie şi ea de ceva timp ca să fie acceptată.
<div class="separator" style="clear: both; text-align: center;">
<a href="http://2.bp.blogspot.com/-fuJ8RNjiBts/UDCTV6YkHoI/AAAAAAAABfA/ey9tc583NUA/s1600/Furculita%2Bde%2Bla%2BVevey.jpg" imageanchor="1" style="clear:right; float:right; margin-left:1em; margin-bottom:1em"><img border="0" height="240" width="320" src="http://2.bp.blogspot.com/-fuJ8RNjiBts/UDCTV6YkHoI/AAAAAAAABfA/ey9tc583NUA/s320/Furculita%2Bde%2Bla%2BVevey.jpg" /></a></div> Ar trebui să-i spunem: Furculiţa. Cu “F”. Câtă vreme, şi la propriu, şi la figurat, este cel mai mare obiect – instrument, tacâm – de acest fel care s-a construit vreodată. Iar dacă e să credem în legendele cu uriaşi, atunci cu siguranţă nu poate fi decât ustensila cu care vreunul dintre aceştia ducea la gură hălci imense de mâncare. Furculiţa de la Vevey, cu dinţii înfipţi în… apa lacului Leman, a devenit unul dintre simbolurile cantonului elveţian Vaud, ca şi viile de la Lavaux – cele intrate în patrimoniul UNESCO, datorită, pe de o parte, altitudinii la care cresc şi, pe de altă parte, efectului celor “trei sori” care coc strugurii. Dar despre vie şi struguri, altădată… Dacă vrei să-ţi dai o întâlnire de dragoste pe malul lacului, la Vevey, e suficient să spui: “Ne vedem la Chaplin”. De fapt, mai nimerit ar fi să zici “La Charlot”, pentru că personajul, iar nu actorul, este cel omagiat, printr-o sculptură în bronz, în mărime naturală. Dacă eşti român, cu siguranţă vei prefera alte două locuri de întâlnire, situate nu departe de geniul cinematografiei: bustul Annei de Noailles, visând la promisiunile timpului, ori pe cel al lui Eminescu, fixat pe un soclu din… cărţi de bronz. Însă de ceva vreme cel mai cunoscut reper este “La Fourchette”. “Furculiţa“. Citeste mai mult si vezi fotografiile pe <a href="http://vacantierul.ro/fotografii-surprinzatoare-furculita-infipta-in-apa-lacului-vevey/">Vacantierul</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-26447810916227294172012-07-10T07:12:00.001-07:002012-07-10T07:12:33.425-07:00Vacanta in Malta: Jurnalul suveicii calatoare, pe urmele Reginei Maria (2). Grota AlbastraUndeva, intr-o pagina din “Povestea vietii mele”, Regina Maria aminteste de Grota Albastra… Puteam noi – eu si suveica Mamei Ruta din Mandra Fagarasilor – sa ocolim acest splendid loc al iubitei sale Malta? Cu siguranta, nu! Doar ne-am propus sa vedem tot ce e mai frumos pe insula asta din mijlocul Mediteranei si sa acceptam orice provocare. Vom explora Grota Albastra si de pe inaltimi, cu binoclul, si de pe mare, apropiindu-se de ea cu o barcuta malteza de agrement, viu colorata… Nu ne este frica de apa, nici mie, nici suveicii – pana la urma, e o sora mai mica a barcilor, a plutelor si-a vapoarelor, si ca orice bucatica de lemn care se respecta are… instinctul de a pluti (la nevoie)… Si-apoi va vom povesti tot, ca sa va dam ghes de vacanta. Vacanta in Malta, fireste! Citeste mai mult pe <a href="http://vacantierul.ro/vacanta-malta-jurnal-suveica-regina-maria-grota-albastra/">Vacantierul</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-79312453153503859452012-07-10T07:11:00.000-07:002012-07-10T07:11:02.438-07:00Vacanta in Malta: Jurnalul suveicii calatoare, pe urmele Reginei Maria (1). La drum!Am plecat la drum impreuna cu suveicuta calatoare. Suveica mamei Ruta din Mandra, suveica din Fagaras, care a calatorit pana acum vreo 300.000 de kilometri, prin toata lumea cea mare. Noi doua – si inca vreo 15-20 de jurnalisti – am pornit de data asta spre Malta. Malta, raiul copilariei Reginei Maria a Romaniei. Malta cea cu 7000 de ani de istorie, 6 insule si-un trecut zbuciumat, marcat de trecerile (si stationarile) pe-aici ale arabilor, cavalerilor ioaniti (deveniti mai tarziu Cavalerii de Malta), englezilor, francezilor, turcilor etc. etc. A… sa nu-i uit, pe cei de mai inainte, pe romani, pe bizantini… Si pe Ulise, calatorul, care fu adapostit o vreme in pestera ei fermecata din Gozo, de nimfa Calipso…
Pentru ca veni vorba de Ulise, sa mai spunem asa: suveica din Mandra s-a saturat sa tot joace rolul Penelopei (cea care tese vesnic panza la razboi, ziua, rupand-o noaptea ca s-o ia de la capat in zori). Nu, suveica mea (si-a mamei Mandra) a vrut sa fie de data asta chiar Ulise. Ulise calatorul. Si cred ca a reusit… O spune harta lumii pe care sunt insemnate toate calatoriile ei.
Ei, pe harta asta, o bucatica de drum o facem noi chiar acum. Din Romania in Malta – la invitatia Malta Travel -, apoi prin Malta si Gozo (doua din cele trei insule locuite dintr-un arhipelag de sase insule -; ca sa punem un pic la punct matematica asta) si-n fine, joia viitoare, din nou spre casa.
Citeste mai mult pe <a href="http://vacantierul.ro/vacanta-malta-jurnalul-suveicii-calatoare-pe-urmele-reginei-maria/">Vacantierul</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-2867110017903053192012-07-10T07:07:00.004-07:002012-07-10T07:07:58.680-07:00Regina Maria a României: “Malta, raiul copilăriei mele” (1)… Pentru a-mi păstra oarecare şir şi a-mi urma povestea potrivit cu trecerea anilor, trebuie să ajung la Malta, raiul copilăriei noastre.
Ne îmbarcaserăm spre Malta la Marsilia, în octombrie, 18… Bunica regină ne pusese la dispoziţie pentru această călătorie yachtul ei “Osborne” foarte frumos, însă nu prea de ispravă pe o mare zbuciumată. Avurăm vreme rea în tot timpul călătoriei, de trei-patru zile, dacă nu mă înşel; ceea ce-mi amintesc foarte bine e că aproape toată lumea suferi de răul de mare!
Mama, cu toate că nu-i plăcea marea, îndura de minune drumurile pe apă. Pe vremea aceea, sufeream uneori foarte rău, dar niciodată nu eram cu totul abătută; erau şi ceasuri printre clipele grele în care mă simţeam minunat de sănătoasă şi de fericită. Ducky, nedespărţita mea tovarăşă, era dimpotrivă foarte bolnavă, pe când mica Sandra nu se lăsa doborâtă. Citeste mai mult pe <a href="http://vacantierul.ro/regina-maria-romaniei-malta-raiul-copilariei-mele-1/">Vacantierul</a>.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-26277969033282087532011-11-05T03:04:00.000-07:002011-11-05T03:10:49.752-07:00„Nu au pâine? Să mănânce prăjituri!”<a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="http://4.bp.blogspot.com/-4TJh2XmkjqA/TrULdYYzkDI/AAAAAAAABXQ/dVq4gOzmLd8/s1600/Kucharski_Marie-Antoinette_vers_1791.jpg"><img style="float:left; margin:0 10px 10px 0;cursor:pointer; cursor:hand;width: 262px; height: 320px;" src="http://4.bp.blogspot.com/-4TJh2XmkjqA/TrULdYYzkDI/AAAAAAAABXQ/dVq4gOzmLd8/s320/Kucharski_Marie-Antoinette_vers_1791.jpg" border="0" alt=""id="BLOGGER_PHOTO_ID_5671451905133613106" /></a><br />În vara anului 1788, în plină criză politică şi, mai ales, într-o vreme în care nepopularitatea ei atinsese apogeul, regina Maria Antoaneta – numită de pamfletarii vremii, încă din 1787, „Madame Deficit” sau „Doamna Datorie”, pentru că prin cheltuielile ei extravagante îngreunase datoria externă a Franţei – sfidează toate sfaturile primite şi dă, la Trianon, o cină somptuoasă.<br />Nici nu ai cum să numeşti cu alte sintagme o masă cu nu mai puţin de treizeci şi două de feluri diferite de mâncare şi şaisprezece alte feluri de preparate de natură să potolească foamea între felurile principale. Cina, care a pornit undeva pe la orele cinci ale amiezii, s-a terminat, de altfel, târziu, către dimineaţă... Altfel, n-ai fi avut cum – dacă te-ai fi nimerit oaspete ale extravagantei regine – să guşti măcar din toate câte ţi s-ar fi pus dinainte.<br /><br /><span style="font-weight:bold;">Carne, carne, carne...</span><br /><br />Simpla enumerare a felurilor de mâncare ţi-ar potoli stomacul pentru câteva zile. Patru feluri de supe: cu orez, „Scheiber” (o supă austriacă, bogată în legume), supă de salată cu crutoane şi încă un fel de supă, cu crutoane de două feluri de carne, creată anume de bucătar pentru gusturile reginei (în epocă, i se spunea „les croutons unis pour Madame”). Urmau apoi două feluri principale, o friptură din carne de vită cu varză, care – parcă nu ar fi fost destul de săţioasă – era completată de carne de mânzat, la frigare.<br />Alte şaisprezece feluri de mâncare – toate cu carne – te provocau. Pateul „à l’espagnol” (frecat cu vin de Madera), cotletele de berbecuţ grilate, friptura de iepure, aripile de „pulardă” (găină îndopată), gătite „à le maréchale”, pieptul de curcan în supă limpede, carne de oaie împănată cu grăsime, cu garnitură de cicoare, „papiote” din carne de vită, cap de vită cu sos picant, pui cu sos tartar, purcel de lapte la frigare, pui de Caux (rasă de găină franceză pură, cu carne fragedă şi densă) în supă limpede, raţe de Rouen cu portocană, tocană cu fileuri de pulardă şi orez, carne rece de găină, blanchete de pulardă cu castraveţi acri şi sos bechamel...<br />Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost îndeajuns, cina a continuat, târziu în noapte, cu alte patru feluri de mâncare, care „să liniştească stomacul şi să dea ghes poftei de viaţă şi de mâncare”. Fileuri de iepure, carne de viţel la frigare, consomeu din coadă de vită, carne rece de curcan. Şi apoi încă patru feluri de carne rotisată: de pui, de clapon, de iepuroi, de curcan, de bibilică şi de iepure tânăr. Treizeci şi două de feluri de mâncare, iar printre ele, presărate alte şaisprece antreuri, cele mai multe foitaje cu umpluturi dintre cele mai diverse, dar şi „canapele” (felii mici de pâine, unse cu diferite compoziţii din carne, legume, unt)... Să nu mai vorbim de coşurile de fructe, de dulciurile care nici nu aveau loc în meniu, fiind de la sine înţeles că ele nu vor lipsi de la masă.<br /><br /><span style="font-weight:bold;">Pilaful cu perle</span><br /><br />La Versailles, la Trianon şi la Micul Trianon (foto) – pe care îl primise în dar, pe când era doar „delfina” Franţei (şi unde, zice-se, în tinereţe se ocupa cu grădinăritul, plăcându-i să cultive singură morcovi şi varză) – mesele Mariei Antoaneta erau întotdeauna atât de bogate, încât nimeni nu putea să mănânce până la capăt şi o bună parte din mâncare era aruncată „oaspeţilor”... porcăriilor regale. Tot gurile rele spun că, o dată, nepărându-i-se că un platou cu orez şi carne de viţel era suficient de bogat, regina şi-ar fi rupt şiragul de perle de la gât, l-ar fi presărat peste orez şi şi-ar fi rugat prietenii să mănânce din pilaful astfel înnobilat. <br />Cu o asemenea opulenţă expozivă, e de la sine înţeles că Maria Antoaneta nu era iubită decât în cercul ei intim de doamne – care fusese prezidat, până în mai 1787, de ducesa de Polignac, pe care regina o expulzase în Anglia, pentru că... începuse să-i displacă cheltuielile prea mari pe care aceasta le făcea şi impactul lor asupra finanţelor Coroanei Franţei. Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi arătând un prânz pe vremea când la stabilirea meniului contribuia şi ducesa de Polignac!<br />Cred că mai degrabă Maria Antoaneta se debarasase de ea, pentru că tocmai începuse să-i placă rolul de politician. Începuse să se implice în viaţa politică a Franţei, luându-se „la trântă” (metaforic vorbind) cu capii politici ai vremii şi chiar cu regele, încercând să-şi impună ideile (nu întotdeauna pro-austriece, cum s-ar crede, datorită originii ei, fiindcă regina deja gândea mai mult la viitorul copiilor ei, „Copiii Franţei”, şi mai puţin la alianţele cu familia ei rămasă pe tronul de la Viena). În aceste condiţii, ducesa de Polignac, care voia să-şi facă propriile-i jocuri, devenise o piedică şi trebuia înlăturată.<br /><br /><span style="font-weight:bold;">Pâine! Pâine! Pâine!...</span><br /><a onblur="try {parent.deselectBloggerImageGracefully();} catch(e) {}" href="http://2.bp.blogspot.com/-R22_0DKvjUs/TrULj0P3y3I/AAAAAAAABXc/tJPkS0rq100/s1600/lostparisiletop.jpg"><img style="display:block; margin:0px auto 10px; text-align:center;cursor:pointer; cursor:hand;width: 320px; height: 94px;" src="http://2.bp.blogspot.com/-R22_0DKvjUs/TrULj0P3y3I/AAAAAAAABXc/tJPkS0rq100/s320/lostparisiletop.jpg" border="0" alt=""id="BLOGGER_PHOTO_ID_5671452015691549554" /></a><br />Vă veţi fi întrebând de ce vorbim acum despre meniul somptuos al cinei de la Trianon. Pentru că, istoria a dovedit-o, lipsa hranei – a „pâinii”, generic vorbind – a dus la marile răsturnări de situaţii, la cele mai mari evenimente revoluţionare din istorie. O legendă spune că la numai câţiva ani după această cină – o dăm ca exemplu, dar mesele reginei erau la fel de bogate, zi de zi – Maria Antoaneta, la Versailles, în vreme ce femeile din popor cereau pâine, alergând pe culoarele palatului, avea să întrebe (mai mult sau mai puţin) ingenuu: „Ce strigă? Ce vor?”. „Vor pâine, Majestatea Voastră! Nu au pâine să mănânce!”, i s-a răspuns. „Nu au pâine? Atunci să mănânce prăjituri!” Familia regală a reuşit să fugă, în acea vară a anului 1791, de la Versailles...<br />Cât e istorie, cât e anecdotă, se spune că femeile franceze s-au potolit puţin, când au intrat în bucătăria, în cămările, în pivniţa regală. S-au potolit doar cât să-şi ostoiască foamea de moment. Apoi au alergat după regii fugari. La 22 iunie 1791, au fost capturaţi şi duşi la Paris. Pe 16 octombrie 1793, Maria Antoaneta murea decapitată.<br />Nu-i vremea acum pentru desluşiri istorice. Revoluţia Franceză se aprinsese însă cândva, în vara anului 1788, cam pe când consoarta nefericitului rege Ludovic al XV-lea dădea acel banchet somptuos. Era însă o vară tragică: o foamete catastrofală lovise ţara, preţul pâinii crescuse cu 90%, era penurie de produse alimentare. Şi-n vreme ce Maria Antoaneta punea pe masă patruzeci şi opt de feluri diferite, unii nu aveau nici măcar un blid de supă şi un codru de pâine. <br />Lipsa pâinii lovise în trecut şi Roma, lipsa pâinii a doborât monarhia franceză şi-avea să-i pună la zid şi pe membrii familiei imperiale ruseşti, în noiembrie 1917..<br /><br />Publicat in <a href="http://www.jurnalul.ro/culinar/nu-au-paine-sa-manance-prajituri-595728.htm">Jurnalul National</a>, Jurnalul de Duminica din 3 noiembrie 2011Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-29817600216579041432009-12-09T00:02:00.001-08:002009-12-09T00:03:17.189-08:00O carte despre identitatea gastronomică a României interbelice<a href="http://4.bp.blogspot.com/_MKvR-XwRvmA/Sx9ZsbqVorI/AAAAAAAABHo/ydn6oHGP_Tk/s1600-h/coperta.JPG"><img style="float:left; margin:0 10px 10px 0;cursor:pointer; cursor:hand;width: 226px; height: 320px;" src="http://4.bp.blogspot.com/_MKvR-XwRvmA/Sx9ZsbqVorI/AAAAAAAABHo/ydn6oHGP_Tk/s320/coperta.JPG" border="0" alt=""id="BLOGGER_PHOTO_ID_5413143896997077682" /></a><br /><strong>Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare, de Constantin Bacalbaşa</strong><br />Dacă plecaţi în căutarea unor elemente de identitate biografică a Bucureştiului interbelic, cel mai savuros dintre ghidurile de iniţiere culinară este Dictatura gastronomică, instaurată de memorialistul şi gazetarul Constantin Bacalbaşa (1856-1935).<br />Vă invităm să reînviem un oraş gastronomic „pe cale de dispariţie". Avem şansa să redescoperim împreună uzanţele, relaţiile din lăuntrul familiei regale, din lumea aristocraţiei româneşti, dar şi viaţa aventuroasă a saloanelor Bucureştiului monden.<br />Vor fi alături de noi: Simona Lazăr (jurnalistul şi gastronomul care a îngrijit, prefaţat şi îmbogăţit cu sute de note şi anecdote Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare), Ştefania Ciubotaru (doctor în ştiinţe istorice, autor al unui studiu amplu cu privire la viaţa cotidiană a Casei Regale) şi scriitorul Stelian Tănase (creatorul Bucureştiului „strict secret").<br /><strong>Întâlnirea va avea loc joi, 10 decembrie 2009, la ora 18.00, în cadrul Librăriei Cărtureşti din incinta Muzeului Ţăranului Român, şoseaua Kiseleff, nr. 3, Sector 1, Bucureşti</strong>.<br />Editura Cartex a intrat pe piaţa de carte în anul 2000, într-un spaţiu editorial foarte dens. A început prin a edita literatură română canonică, dar foarte curând interesul publicului a determinat extinderea spre zona traducerilor. Astăzi, cititorii se pot întâlni cu o serie de autori fundamentali şi cu cărţi esenţiale din spaţiul beletristicii româneşti şi universale apărute în Editura Cartex.<br />Titlurile Editurii Cartex sunt organizate în câteva serii de autor (Mircea Eliade, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Panait Istrati etc.), subsumate unei colecţii de literatură română clasică şi contemporană, o colecţie de literatură universală, cărţi pentru copii, dicţionare de limbi străine şi o foarte de succes colecţie de cărţi practice.Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-91895166573898925852009-03-12T00:21:00.000-07:002009-03-12T00:29:29.494-07:00Regi, regine şi… caviarVâlcovul a fost întemeiat pe locul satului moldovean Gura Lupului în anul 1746 de un grup de ruşi lipoveni. <br />Turcii l-au recunoscut ca localitate abia în 1762, în 1812 orăşelul a trecut în stăpânirea Rusiei, iar între anii 1856 şi 1878 a făcut parte din Moldova, Principatele Unite şi România. În perioada românească (1918-1940, 1941-1944), Vâlcovul a aparţinut de judeţul Ismail şi era considerat "Veneţia Estului", el având un mare potenţial economic şi turistic.<br />Situat pe malul Dunării, mai exact pe malul stâng al braţului Chilia, pe linia Basarabeasca-Cetatea Albă, în regiunea Odessa (partea basarabeană), Vâlcovul este locuit de pescari lipoveni. Oraşul ridicat pe nisipul dunelor din grindul Jibrieni, este construit mai ales din trestie, papură şi scânduri. El este tăiat de numeroase braţe şi gârle de-a lungul cărora se înşiră gospodăriile şi cherhanalele pescarilor. În anul 1939, perioadă în care făcea parte din România, s-a turnat chiar şi un film documentar despre viaţa pescarilor din Vâlcov, film care nu a fost niciodată terminat "din lipsă de fonduri". Secvenţe din acest film au fost difuzate, în cadrul Jurnalelor de actualităţi cinematografice care se difuzau în acea vreme, ale Oficiului Naţional Cinematografic.<br />DELICIU INTERBELIC<br />Aflăm din presa vremii că la nunta Principesei Ileana (fiica Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand) cu Arhiducele Anton de Habsburg, care a avut loc la Sinaia, programul solemnităţilor întinzându-se pe durata a trei zile (24-26 iulie 1931), în meniu s-a aflat şi caviar de Valcov aux blinis (caviar cu blinii). Se pare că regii şi reginele României adorau caviarul de Vâlcov, care era servit cu blinii, a căror reţetă de preparare v-o dăm în continuare. Drojdia (10 g) se freacă bine cu o lingură cu zahăr. Puneţi 125 g de făină într-un castron, iar în mijlocul ei un gălbenuş. Turnaţi o jumătate de pahar de lapte călduţ, drojdia lichefiată, o linguriţă de sare şi amestecaţi până obţineţi o pastă omogenă. Bateţi albuşul şi apoi încorporaţi-l delicat în aluat. Puneţi puţin ulei într-o tigaie (cum procedaţi pentru clătite, de exemplu), lăsaţi să se încălzească şi apoi puneţi mici forme rotunde din aluat, pe care le coaceţi uşor pe ambele părţi. Icrele se aşază apoi în mijlocul acestor blinii, decorate cu puţină lămâie şi verdeaţă.<br /><br />Articol semnat de Maria Belu-Burtea<br />In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 11 martie 2009Unknownnoreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-2311593610377056556.post-44654989348193687232009-03-10T07:07:00.000-07:002009-03-10T07:12:52.776-07:00Prima femeie la MeteoraPersonalitate puternica a vremii sale, Regina Maria nu s-a dezis nici cand a ajuns la Meteore. <br />Martie, 18, anul 1921. La opt zile dupa oficierea casatoriei Principelui Carol al Romaniei cu Printesa Elena a Greciei, Regina Maria porneste la drum sa-si implineasca voia: "Auzind ca printre curiozitatile Greciei sunt niste manastiri fantastic asezate - Meteor, Varlam etc. - si-a exprimat dorinta sa le viziteze", consemneaza jurnalistul Mihail Mora in volumul "Filme. Bucuresti - Atena. Note de calatorie cu prilejul casatoriei principilor mostenitori"" (1921). Cum a curs aceasta calatorie? Un drum si o noapte pe mare, o calatorie cu trenul, alta cu automobilul, la capatul careia regina si mica ei suita - din care nu lipseau fiica sa, Mignon, si Principele Nicolae - ajung la Kalambaca, de unde ""nu se mai putea merge decat calare pe magar". <br />Regina Maria noteaza in caietul ei de "Insemnari zilnice" (volumul III, Editura Albatros): "Printr-un capriciu al naturii, aceste extraordinare stanci se ridica din campie ca niste giganti pietrificati (...), aceste imensitati iesite din comun au pe culmile lor cladiri facute de mana omului, ceea ce face intregul lucru absolut fantastic." Regina mai consemneaza, cu duiosie chiar, entuziasmul cu care o insotesc, pe cararile de munte, locuitorii zonei, "tarani naivi, inflacarati si veseli": "Am urcat anevoios (...), am inceput sa gafai, mi-am scos jacheta, am zambit oamenilor din jurul meu, care ovationau de cate ori ii priveam. Uneori ma opream sa privesc peisajul sau sa rasuflu, rezultatul: mai multe urale! Eram, desigur, intr-o companie capabila sa aprecieze". Mihail Mora subliniaza pericolul prin care a trecut Regina: "Deoparte muntii, de alta prapastia, si o carare numai cat se putea calca cu picioarele. Un singur pas gresit - si pravalirea e gata." Momentul culminant l-a reprezentat, cu siguranta, intrarea impetuoasei regine in teritoriul sacru al calugarilor greci. Va propun, fara alte comentarii, viziunea regala si viziunea jurnalistica. <br /><br /><strong>REGINA MARIA: </strong>"Sus, sus, atat de sus ca abia puteai s-o vezi, era cocotata vechea manastire. O scara incredibila era prinsa de stanca, un lucru groaznic, care se clatina si care ducea la o grota in care disparea in cele din urma; pe marginea ei atarna o franghie si de aceasta franghie este agatat un carlig imens. Aceasta cobora in jos peste prapastie, iar pe stanca de jos astepta o plasa imensa cu paturi asternute in ea. Desigur, pare un mod nebunesc de a ajunge sus, dar nu am ezitat nici un moment sa incerc sa ajung la manastirea care era cea mai veche si cea mai interesanta (...). M-am asezat turceste in mijlocul plasei, care a fost inchisa deasupra capului meu cu un carlig monstruos ce strangea corzile impletiturii (...) si apoi am fost ridicata de la pamant de batranii calugari care intorceau roata pe care era infasurata sau desfasurata coarda. (...) Ei bine, eram sus si m-am aflat in compania catorva calugari batrani, morocanosi." <br /><br /><strong>MIHAIL MORA</strong>: "In varful muntelui se ridica niste pereti stancosi de cateva sute de metri. La mijlocul lor e manastirea, intr-o gaura imensa. Nu exista alt mijloc de a te urca acolo decat tras cu funia de calugari. - «De 800 de ani n-a intrat nici un strain aici, spune calugarul, care se coboara la intervale mari, spre a aproviziona pe frati. Femeie nu s-a pomenit in manastire. E chiar o vorba veche ca, atunci cand una va incerca sa se suie, se va rupe funia»... Regina nici n-a vrut sa auda. A intrat in plasa de la capatul funiei (...). Cand a aparut suverana la gura bisericei din stanca si-au facut cruce si calugarii de sus, si poporul de jos." <br /><strong> Alte calatorii</strong><br />In octombrie 1926, Regina Maria pleca intr-o lunga vizita in SUA. Post-factum, aceasta veritabila "expeditie" a unei monarhii pe taramul celui mai puternic stat republican al vremii n-a fost scutita de critici, in ciuda impactului pe care l-a avut Regina asupra presedintelui si poporului american. Moartea prematura a Regelui Ferdinand, in iulie 1927, a fost pusa si pe seama absentei din tara a consoartei sale, tocmai in perioada in care acesta trecea printr-o grea suferinta fizica (eronat diagnosticata, dupa unele opinii). Regina Maria - fire tonica si ades asociata cu victoria, diplomatia - a avut parte si de intamplari nefericite legate de calatoriile sale. In 1934 pleaca la Londra pentru a-l aduce in Serbia pe tanarul ei nepot, Petr, fiul Marioarei, devenit rege dupa asasinatul tatalui sau, Regele Alexandru al II-lea al Iugoslaviei; pentru ca mai tarziu, din ultima ei calatorie in Italia, sa revina in Romania, bolnava, pentru a muri "acasa". <br /><br />In Jurnalul Nationa, Editia de colectie din 10 februarie 2007Unknownnoreply@blogger.com0