sâmbătă, 5 noiembrie 2011

„Nu au pâine? Să mănânce prăjituri!”


În vara anului 1788, în plină criză politică şi, mai ales, într-o vreme în care nepopularitatea ei atinsese apogeul, regina Maria Antoaneta – numită de pamfletarii vremii, încă din 1787, „Madame Deficit” sau „Doamna Datorie”, pentru că prin cheltuielile ei extra­vagante îngreunase datoria externă a Franţei – sfidează toate sfaturile primite şi dă, la Trianon, o cină somptuoasă.
Nici nu ai cum să numeşti cu alte sintagme o masă cu nu mai puţin de treizeci şi două de feluri diferite de mâncare şi şaisprezece alte feluri de preparate de natură să potolească foamea între felurile principale. Cina, care a pornit undeva pe la orele cinci ale amiezii, s-a terminat, de altfel, târziu, către dimineaţă... Altfel, n-ai fi avut cum – dacă te-ai fi nimerit oaspete ale extravagantei regine – să guşti măcar din toate câte ţi s-ar fi pus dinainte.

Carne, carne, carne...

Simpla enumerare a felurilor de mâncare ţi-ar potoli stomacul pentru câteva zile. Patru feluri de supe: cu orez, „Scheiber” (o supă austriacă, bogată în legume), supă de salată cu crutoane şi încă un fel de supă, cu crutoane de două feluri de carne, creată anume de bucătar pentru gusturile reginei (în epocă, i se spunea „les croutons unis pour Madame”). Urmau apoi două feluri principale, o friptură din carne de vită cu varză, care – parcă nu ar fi fost destul de săţioasă – era completată de carne de mânzat, la frigare.
Alte şaisprezece feluri de mâncare – toate cu carne – te provocau. Pateul „à l’espagnol” (frecat cu vin de Madera), cotletele de berbecuţ grilate, friptura de iepure, aripile de „pulardă” (găină îndopată), gătite „à le maréchale”, pieptul de curcan în supă limpede, carne de oaie împănată cu grăsime, cu garnitură de cicoare, „papiote” din carne de vită, cap de vită cu sos picant, pui cu sos tartar, purcel de lapte la frigare, pui de Caux (rasă de găină franceză pură, cu carne fragedă şi densă) în supă limpede, raţe de Rouen cu portocană, tocană cu fileuri de pulardă şi orez, carne rece de găină, blanchete de pulardă cu castraveţi acri şi sos bechamel...
Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost îndeajuns, cina a continuat, târziu în noapte, cu alte patru feluri de mâncare, care „să liniştească stomacul şi să dea ghes poftei de viaţă şi de mâncare”. Fileuri de iepure, carne de viţel la frigare, consomeu din coadă de vită, carne rece de curcan. Şi apoi încă patru feluri de carne rotisată: de pui, de clapon, de iepuroi, de curcan, de bibilică şi de iepure tânăr. Treizeci şi două de feluri de mâncare, iar printre ele, presărate alte şaisprece antreuri, cele mai multe foitaje cu umpluturi dintre cele mai diverse, dar şi „canapele” (felii mici de pâine, unse cu diferite compoziţii din carne, legume, unt)... Să nu mai vorbim de coşurile de fructe, de dulciurile care nici nu aveau loc în meniu, fiind de la sine înţeles că ele nu vor lipsi de la masă.

Pilaful cu perle

La Versailles, la Trianon şi la Micul Trianon (foto) – pe care îl pri­mise în dar, pe când era doar „delfina” Franţei (şi unde, zice-se, în tinereţe se ocupa cu grădinăritul, plăcându-i să cultive singură morcovi şi varză) – mesele Mariei Antoaneta erau întotdeauna atât de bogate, încât nimeni nu putea să mănânce până la capăt şi o bună parte din mâncare era aruncată „oaspeţilor”... porcăriilor regale. Tot gurile rele spun că, o dată, nepărându-i-se că un platou cu orez şi carne de viţel era suficient de bogat, regina şi-ar fi rupt şiragul de perle de la gât, l-ar fi presărat peste orez şi şi-ar fi rugat prietenii să mănânce din pilaful astfel înnobilat.
Cu o asemenea opulenţă expozivă, e de la sine înţeles că Maria Antoaneta nu era iubită decât în cercul ei intim de doamne – care fusese prezidat, până în mai 1787, de ducesa de Polignac, pe care regina o expulzase în Anglia, pentru că... începuse să-i displacă cheltuielile prea mari pe care aceasta le făcea şi impactul lor asupra finanţelor Coroanei Franţei. Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi arătând un prânz pe vremea când la stabilirea meniului contribuia şi ducesa de Polignac!
Cred că mai degrabă Maria Antoaneta se debarasase de ea, pentru că tocmai începuse să-i placă rolul de politician. Începuse să se implice în viaţa politică a Franţei, luându-se „la trântă” (metaforic vorbind) cu capii politici ai vremii şi chiar cu regele, încercând să-şi impună ideile (nu întotdeauna pro-austriece, cum s-ar crede, datorită originii ei, fiindcă regina deja gândea mai mult la viitorul copiilor ei, „Copiii Franţei”, şi mai puţin la alianţele cu familia ei rămasă pe tronul de la Viena). În aceste condiţii, ducesa de Polignac, care voia să-şi facă propriile-i jocuri, devenise o piedică şi trebuia înlăturată.

Pâine! Pâine! Pâine!...

Vă veţi fi întrebând de ce vorbim acum despre meniul somptuos al cinei de la Trianon. Pentru că, istoria a dovedit-o, lipsa hranei – a „pâinii”, generic vorbind – a dus la marile răsturnări de situaţii, la cele mai mari evenimente revoluţionare din istorie. O legendă spune că la numai câţiva ani după această cină – o dăm ca exemplu, dar mesele reginei erau la fel de bogate, zi de zi – Maria Antoaneta, la Versailles, în vreme ce femeile din popor cereau pâine, alergând pe culoarele palatului, avea să întrebe (mai mult sau mai puţin) ingenuu: „Ce strigă? Ce vor?”. „Vor pâine, Majestatea Voastră! Nu au pâine să mănânce!”, i s-a răspuns. „Nu au pâine? Atunci să mănânce prăjituri!” Familia regală a reuşit să fugă, în acea vară a anului 1791, de la Versailles...
Cât e istorie, cât e anecdotă, se spune că femeile franceze s-au potolit puţin, când au intrat în bucătăria, în cămările, în pivniţa regală. S-au potolit doar cât să-şi ostoiască foamea de moment. Apoi au alergat după regii fugari. La 22 iunie 1791, au fost capturaţi şi duşi la Paris. Pe 16 octombrie 1793, Maria Antoaneta murea decapitată.
Nu-i vremea acum pentru desluşiri istorice. Revoluţia Franceză se aprinsese însă cândva, în vara anului 1788, cam pe când consoarta nefericitului rege Ludovic al XV-lea dădea acel banchet somptuos. Era însă o vară tragică: o foamete catastrofală lovise ţara, preţul pâinii crescuse cu 90%, era penurie de produse alimentare. Şi-n vreme ce Maria Antoaneta punea pe masă patruzeci şi opt de feluri diferite, unii nu aveau nici măcar un blid de supă şi un codru de pâine.
Lipsa pâinii lovise în trecut şi Roma, lipsa pâinii a doborât monarhia franceză şi-avea să-i pună la zid şi pe membrii familiei imperiale ruseşti, în noiembrie 1917..

Publicat in Jurnalul National, Jurnalul de Duminica din 3 noiembrie 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu