O carte despre identitatea gastronomică a României interbelice

Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare, de Constantin Bacalbaşa
Dacă plecaţi în căutarea unor elemente de identitate biografică a Bucureştiului interbelic, cel mai savuros dintre ghidurile de iniţiere culinară este Dictatura gastronomică, instaurată de memorialistul şi gazetarul Constantin Bacalbaşa (1856-1935).
Vă invităm să reînviem un oraş gastronomic „pe cale de dispariţie". Avem şansa să redescoperim împreună uzanţele, relaţiile din lăuntrul familiei regale, din lumea aristocraţiei româneşti, dar şi viaţa aventuroasă a saloanelor Bucureştiului monden.
Vor fi alături de noi: Simona Lazăr (jurnalistul şi gastronomul care a îngrijit, prefaţat şi îmbogăţit cu sute de note şi anecdote Dictatura gastronomică. 1501 feluri de mâncare), Ştefania Ciubotaru (doctor în ştiinţe istorice, autor al unui studiu amplu cu privire la viaţa cotidiană a Casei Regale) şi scriitorul Stelian Tănase (creatorul Bucureştiului „strict secret").
Întâlnirea va avea loc joi, 10 decembrie 2009, la ora 18.00, în cadrul Librăriei Cărtureşti din incinta Muzeului Ţăranului Român, şoseaua Kiseleff, nr. 3, Sector 1, Bucureşti.
Editura Cartex a intrat pe piaţa de carte în anul 2000, într-un spaţiu editorial foarte dens. A început prin a edita literatură română canonică, dar foarte curând interesul publicului a determinat extinderea spre zona traducerilor. Astăzi, cititorii se pot întâlni cu o serie de autori fundamentali şi cu cărţi esenţiale din spaţiul beletristicii româneşti şi universale apărute în Editura Cartex.
Titlurile Editurii Cartex sunt organizate în câteva serii de autor (Mircea Eliade, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Panait Istrati etc.), subsumate unei colecţii de literatură română clasică şi contemporană, o colecţie de literatură universală, cărţi pentru copii, dicţionare de limbi străine şi o foarte de succes colecţie de cărţi practice.

Regi, regine şi… caviar

Vâlcovul a fost întemeiat pe locul satului moldovean Gura Lupului în anul 1746 de un grup de ruşi lipoveni.
Turcii l-au recunoscut ca localitate abia în 1762, în 1812 orăşelul a trecut în stăpânirea Rusiei, iar între anii 1856 şi 1878 a făcut parte din Moldova, Principatele Unite şi România. În perioada românească (1918-1940, 1941-1944), Vâlcovul a aparţinut de judeţul Ismail şi era considerat "Veneţia Estului", el având un mare potenţial economic şi turistic.
Situat pe malul Dunării, mai exact pe malul stâng al braţului Chilia, pe linia Basarabeasca-Cetatea Albă, în regiunea Odessa (partea basarabeană), Vâlcovul este locuit de pescari lipoveni. Oraşul ridicat pe nisipul dunelor din grindul Jibrieni, este construit mai ales din trestie, papură şi scânduri. El este tăiat de numeroase braţe şi gârle de-a lungul cărora se înşiră gospodăriile şi cherhanalele pescarilor. În anul 1939, perioadă în care făcea parte din România, s-a turnat chiar şi un film documentar despre viaţa pescarilor din Vâlcov, film care nu a fost niciodată terminat "din lipsă de fonduri". Secvenţe din acest film au fost difuzate, în cadrul Jurnalelor de actualităţi cinematografice care se difuzau în acea vreme, ale Oficiului Naţional Cinematografic.
DELICIU INTERBELIC
Aflăm din presa vremii că la nunta Principesei Ileana (fiica Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand) cu Arhiducele Anton de Habsburg, care a avut loc la Sinaia, programul solemnităţilor întinzându-se pe durata a trei zile (24-26 iulie 1931), în meniu s-a aflat şi caviar de Valcov aux blinis (caviar cu blinii). Se pare că regii şi reginele României adorau caviarul de Vâlcov, care era servit cu blinii, a căror reţetă de preparare v-o dăm în continuare. Drojdia (10 g) se freacă bine cu o lingură cu zahăr. Puneţi 125 g de făină într-un castron, iar în mijlocul ei un gălbenuş. Turnaţi o jumătate de pahar de lapte călduţ, drojdia lichefiată, o linguriţă de sare şi amestecaţi până obţineţi o pastă omogenă. Bateţi albuşul şi apoi încorporaţi-l delicat în aluat. Puneţi puţin ulei într-o tigaie (cum procedaţi pentru clătite, de exemplu), lăsaţi să se încălzească şi apoi puneţi mici forme rotunde din aluat, pe care le coaceţi uşor pe ambele părţi. Icrele se aşază apoi în mijlocul acestor blinii, decorate cu puţină lămâie şi verdeaţă.

Articol semnat de Maria Belu-Burtea
In Jurnalul National, Jurnalul de bucatarie din 11 martie 2009

Prima femeie la Meteora

Personalitate puternica a vremii sale, Regina Maria nu s-a dezis nici cand a ajuns la Meteore.
Martie, 18, anul 1921. La opt zile dupa oficierea casatoriei Principelui Carol al Romaniei cu Printesa Elena a Greciei, Regina Maria porneste la drum sa-si implineasca voia: "Auzind ca printre curiozitatile Greciei sunt niste manastiri fantastic asezate - Meteor, Varlam etc. - si-a exprimat dorinta sa le viziteze", consemneaza jurnalistul Mihail Mora in volumul "Filme. Bucuresti - Atena. Note de calatorie cu prilejul casatoriei principilor mostenitori"" (1921). Cum a curs aceasta calatorie? Un drum si o noapte pe mare, o calatorie cu trenul, alta cu automobilul, la capatul careia regina si mica ei suita - din care nu lipseau fiica sa, Mignon, si Principele Nicolae - ajung la Kalambaca, de unde ""nu se mai putea merge decat calare pe magar".
Regina Maria noteaza in caietul ei de "Insemnari zilnice" (volumul III, Editura Albatros): "Printr-un capriciu al naturii, aceste extraordinare stanci se ridica din campie ca niste giganti pietrificati (...), aceste imensitati iesite din comun au pe culmile lor cladiri facute de mana omului, ceea ce face intregul lucru absolut fantastic." Regina mai consemneaza, cu duiosie chiar, entuziasmul cu care o insotesc, pe cararile de munte, locuitorii zonei, "tarani naivi, inflacarati si veseli": "Am urcat anevoios (...), am inceput sa gafai, mi-am scos jacheta, am zambit oamenilor din jurul meu, care ovationau de cate ori ii priveam. Uneori ma opream sa privesc peisajul sau sa rasuflu, rezultatul: mai multe urale! Eram, desigur, intr-o companie capabila sa aprecieze". Mihail Mora subliniaza pericolul prin care a trecut Regina: "Deoparte muntii, de alta prapastia, si o carare numai cat se putea calca cu picioarele. Un singur pas gresit - si pravalirea e gata." Momentul culminant l-a reprezentat, cu siguranta, intrarea impetuoasei regine in teritoriul sacru al calugarilor greci. Va propun, fara alte comentarii, viziunea regala si viziunea jurnalistica.

REGINA MARIA: "Sus, sus, atat de sus ca abia puteai s-o vezi, era cocotata vechea manastire. O scara incredibila era prinsa de stanca, un lucru groaznic, care se clatina si care ducea la o grota in care disparea in cele din urma; pe marginea ei atarna o franghie si de aceasta franghie este agatat un carlig imens. Aceasta cobora in jos peste prapastie, iar pe stanca de jos astepta o plasa imensa cu paturi asternute in ea. Desigur, pare un mod nebunesc de a ajunge sus, dar nu am ezitat nici un moment sa incerc sa ajung la manastirea care era cea mai veche si cea mai interesanta (...). M-am asezat turceste in mijlocul plasei, care a fost inchisa deasupra capului meu cu un carlig monstruos ce strangea corzile impletiturii (...) si apoi am fost ridicata de la pamant de batranii calugari care intorceau roata pe care era infasurata sau desfasurata coarda. (...) Ei bine, eram sus si m-am aflat in compania catorva calugari batrani, morocanosi."

MIHAIL MORA: "In varful muntelui se ridica niste pereti stancosi de cateva sute de metri. La mijlocul lor e manastirea, intr-o gaura imensa. Nu exista alt mijloc de a te urca acolo decat tras cu funia de calugari. - «De 800 de ani n-a intrat nici un strain aici, spune calugarul, care se coboara la intervale mari, spre a aproviziona pe frati. Femeie nu s-a pomenit in manastire. E chiar o vorba veche ca, atunci cand una va incerca sa se suie, se va rupe funia»... Regina nici n-a vrut sa auda. A intrat in plasa de la capatul funiei (...). Cand a aparut suverana la gura bisericei din stanca si-au facut cruce si calugarii de sus, si poporul de jos."
Alte calatorii
In octombrie 1926, Regina Maria pleca intr-o lunga vizita in SUA. Post-factum, aceasta veritabila "expeditie" a unei monarhii pe taramul celui mai puternic stat republican al vremii n-a fost scutita de critici, in ciuda impactului pe care l-a avut Regina asupra presedintelui si poporului american. Moartea prematura a Regelui Ferdinand, in iulie 1927, a fost pusa si pe seama absentei din tara a consoartei sale, tocmai in perioada in care acesta trecea printr-o grea suferinta fizica (eronat diagnosticata, dupa unele opinii). Regina Maria - fire tonica si ades asociata cu victoria, diplomatia - a avut parte si de intamplari nefericite legate de calatoriile sale. In 1934 pleaca la Londra pentru a-l aduce in Serbia pe tanarul ei nepot, Petr, fiul Marioarei, devenit rege dupa asasinatul tatalui sau, Regele Alexandru al II-lea al Iugoslaviei; pentru ca mai tarziu, din ultima ei calatorie in Italia, sa revina in Romania, bolnava, pentru a muri "acasa".

In Jurnalul Nationa, Editia de colectie din 10 februarie 2007