marți, 10 iulie 2012

Vacanta in Malta: Jurnalul suveicii calatoare, pe urmele Reginei Maria (1). La drum!

Am plecat la drum impreuna cu suveicuta calatoare. Suveica mamei Ruta din Mandra, suveica din Fagaras, care a calatorit pana acum vreo 300.000 de kilometri, prin toata lumea cea mare. Noi doua – si inca vreo 15-20 de jurnalisti – am pornit de data asta spre Malta. Malta, raiul copilariei Reginei Maria a Romaniei. Malta cea cu 7000 de ani de istorie, 6 insule si-un trecut zbuciumat, marcat de trecerile (si stationarile) pe-aici ale arabilor, cavalerilor ioaniti (deveniti mai tarziu Cavalerii de Malta), englezilor, francezilor, turcilor etc. etc. A… sa nu-i uit, pe cei de mai inainte, pe romani, pe bizantini… Si pe Ulise, calatorul, care fu adapostit o vreme in pestera ei fermecata din Gozo, de nimfa Calipso… Pentru ca veni vorba de Ulise, sa mai spunem asa: suveica din Mandra s-a saturat sa tot joace rolul Penelopei (cea care tese vesnic panza la razboi, ziua, rupand-o noaptea ca s-o ia de la capat in zori). Nu, suveica mea (si-a mamei Mandra) a vrut sa fie de data asta chiar Ulise. Ulise calatorul. Si cred ca a reusit… O spune harta lumii pe care sunt insemnate toate calatoriile ei. Ei, pe harta asta, o bucatica de drum o facem noi chiar acum. Din Romania in Malta – la invitatia Malta Travel -, apoi prin Malta si Gozo (doua din cele trei insule locuite dintr-un arhipelag de sase insule -; ca sa punem un pic la punct matematica asta) si-n fine, joia viitoare, din nou spre casa. Citeste mai mult pe Vacantierul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu